„Stejarii” dau primul test. Naționala de rugby a României joacă vineri, la Leeds, cu Yorkshire Carnegie

  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de rugby a României a intrat în linie dreaptă cu pregătirea pentru Cupa Mondială din Anglia, ce va avea loc între 18 septembrie – 31 octombrie. După o lună jumătate de cantonament la munte și la Cluj, „stejarii” dau vineri, 14 august, primul test pe teren. Astfel, elevii lui Lynn Howells vor întâlni pe Headingley Carnegie Stadium din Leeds, echipa Yorkshire Carnegie, de la ora 19:30. Adversarii românilor au terminat sezonul 2014-2015 pe locul 6, în cel de-al doilea eșalon valoric din Anglia, RFU Championship.

„Stejarii” au plecat astăzi spre Marea Britanie, unde vor rămâne până la sfârșitul lunii.


Pentru meciul cu naționala României, antrenorul Bryan Redpath va trimite în teren cea mai bună echipă, din care fac parte și  noile achiziții pentru sezonul 2015-2016, obiectivul echipei fiind acela de a promova în primul eșalon valoric. „Pentru orice echipă de club e o onoare să joci împotriva unei echipe naționale. Este un privilegiu pentru noi și totul este cu atât mai special, cu cât meciul dintre noi și România va face parte din evenimentele care vor marca 125 de ani de la înființarea stadionului. Sper ca fanii să vină și să vadă ce pregătim pentru noul sezon și ce progrese am făcut”, a spus acesta.

Yorkshire Carnegie
1. Charlie Beech, 2. Phil Nilsen, 3. Rob O”Donnell, 4. Dean Schofield, 5. Chris Jones (c), 6. Mike Myerscough, 8. Ryan Burrows, 7. Chris Walker, 9. Chris Pilgrim, 10. Harry Leonard, 11. Taylor Prell, 12. Tom Casson, 13. Pete Lucock, 14. Seb Stegmann, 15. Christian Georgiou. Rezerve: 16. Joe Graham,17. Lee Imiolek, 18. James Tideswell, 19. Tom Ryder, 20. Andy Saull, 21. Jack Ramshaw, 22. Joel Hodgson, 23. James Fitzpatrick, 24. Andy Forsyth, 25. David Doherty, 26. Oli Goss
 

 

După meciul de mâine, „stejarii” vor lua drumul Scoției, unde vor rămâne în cantonament până pe 21 august,  când vor întâlni pe Edinburg, finalista din acest an a Challenge Cup.

 

Meciurile României la Cupa Mondială, Grupa D:

  •     Franța, 23 septembrie, Stadionul Olimpic, Londra
  •     Irlanda, 27 septembrie, Stadionul Wembley, Londra
  •     Canada, 6 octombrie, Stadionul King Power, Leicester
  •      Italia, 11 octombrie, Stadionul Sandy Park, Exeter
     
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×